DeBlog

E chiar demoralizant faptul că nu am comentarii la însemnări, dar am mailuri în care mi se cere link exchange

Şi ghici ce… nu fac link exchange pentru că nu mă interesează vizitatorii cât mă interesează cititorii (aş fi ipocrit să spun că nu îmi pasă de trafic) însă aş vrea ca cei care intră să citească însemnările, nu să stea 3 secunde şi să iasă.

Iar cei care sunt acum în blogrollul meu sunt oameni pe care îi cunosc, îi citesc sau care au comentat pe blogul ăsta încă de când era găzduit gratuit pe haipa.ro

A şi în plus, nu îmi place să cum arată un blogroll kilometric.. strică tema 

În urma însemnării de mai jos şi a unei discuţii care a pornit de la ea, am realizat unele lucruri şi simt nevoia să îmi dau cu părererea cu privire la ele.

Să zicem că e normal ca o dudie care se subestimează şi care are anumite anumite frustrări vizavi de modul în care arată să creadă şi să se umple de sine atunci când cineva o ia la mişto şi îi zice că arată bine. Însă de la fiinţele care umblă cu oglinda non-stop la ele, nu mi se pare normal să nu fie prefect conştiente de felul în care arată

Şi să zicem că nu toate tutele strâmbe au norocul să găsească un nesimţit care să facă mişto de ele, aşadar sunt extrem de multe fete urâte care sunt conştiente de lucrul ăsta. Ei bine, ele tot folosesc ceva ce nu voi înţelege veci

Machiaj

De ce simt nevoia să se mintă singure aplicându-şi machaj, fond de ten etc. pe mutră? Pentru că tot urâte rămân. Şi să zicem că acoperă un coş ceva, însă de cele mai multe ori nu ştiu să folosească make-upul şi tot ce reuşesc să facă e să îşi pună pe mutră o pleaşcă de altă culoare.

Eu sunt mai dilimac de felu meu şi consider că o fată e frumoasă dimineaţa, fără machiaj şi cu părul vraişte, însă presupunând că machiajul ăla chiar le face pe dudui mai frumoase, ce-o să faci o să o fuţi cu ochii închişi? Îi pui ceasul să sune cu juma de oră înainte să te trezeşti tu ca să aibă timp să se macheze?

Haine

Aţi auzit vreodată tâmpenie mai mare decât aia cu “haine care mă avantajează” cum dracului ar putea nişte haine să te avantajeze?

Haine largi să nu se vadă burta? Păi şi cu mutra de mâncatoare profesionistă de shaorma ce face? Blugi strâmţi ca să nu pară curu mare? Păi cu şuncile care ies din ei ce se întâmplă? Sutien cu pushup? Hai să mori tu! De parcă noi, bărbaţii am fi nişte idioţi care nu-şi dau seama că n-au cum să stea în mod natural aşa drepte şi apropiate

Concluzia

De ce dracului încearcă duduile să se mintă singure că arată bine? De ce nu pot să accepte că n-a fost să fie şi că mama natură nu le-a făcut Cameron Diaz. Că asta e felul în care arată şi ca nu pot face absolut nimic (în afară de chirurgie) care să le facă să arate mai frumoase şi altundeva în afară de propriul lor subconştient?

Am fost aseară în piaţa Revoluţiei, acolo unde Bergenbier organizează o… nu ştiu cum îi zice. Un ecran pe care se poate vedea meciul, unde se poate bea bere la draft sau mânca mici… chestii care în teorie au legătură cu foblalul.

Ce nu mi-a plăcut e faptul că au câteva mese, iar în rest e parcare… unde trebuie să stai pe jos steagurile celor de la Bergenbier. Adica.. cât de greu ar fi fost să pui nişte mese în aer liber, astfel încât să stai ca omu’ şi să poţi vedea şi ecranul

Însă ceea ce e cu adevărat trist e că… suporterii sunt într-o proporţie destul de mare nişte manelari înrăiţi. Genul de oameni care huiduie pe imnul echipei adverse, care aplaudă şi sar în sus  de bucurie când Goian (cred că aşa îl cheamă) îi dă un şpiţ în gură unui francez. Genul de oameni care te calcă pe picioare din dorinţa nestăvilită de a îngurgita cu aspect porcos maldăre de mici şi bere

Deşi nu sunt microbist şi mi se cam rupe de ce face România la Euro, mi se pare trist că încă nu am reuşit să trecem pragul dintre meciurile echipelor de club şi cele ale echipei naţionale… care ar trebui să însemne şi altceva în afară de golăneală, înjurat echipa adversă şi lozinci gen “pe ei pe mama lor”

Am fost trimis de medicul de familie la o ecografie.. deh, o dată cu înaintarea în vârstă apar și probleme de sănătate alea-alea. Ceea ce am văzut m-a dezgustat…

De câte clase ai nevoie ca să ajungi asistentă medicală? Din câte știu eu, de liceul sanitar, eventual o școală post-liceală. Ei bine, de ce toate majoritatea asistentelor dintr-o unitate medicală se poartă de parcă ar fi doctori, conferențiari, academicieni de renume modial atunci când ajungi pe mâna lor?

Aroganța specifică genului de oameni frustrați în legătură cu nivelul lor de educație e trăsătura definitorie a asistentelor din spitale. Stau și mă întreb, oare cum e posibil ca un doctor să te vadă pe hol, să te ia în cabinet și să te întrebe de sănătate (menționez că nu aveam pile la el, ci doar îi dadusem un telefon cu o seară înainte) în timp ce o muistă tânără asistentă blondă să îți zică să aștepți afară, că se duce să-și cumpere o sticlă de apă, iar apoi o să-ți introducă datele în calculator?

Cum? De ce? Pentru că frustrarea e din gros în România atunci când vine vorba de oameni mai bine pregătiți (și probabil plătiți) decât tine, iar tu ca asistentă îi ai la mână

Sper că nu am făcut pe nimeni să mă înjure datorită afluxului de însemnări privind spitalele și personalul din România

Mă deziluzionează din ce în ce mai tare să văd cum ideea de blog se indepărtează din ce în ce mai mult de ceea ce ar fi trebuit să fie (în opinia mea, evident) Pentru că ideea mea e că blogurile sunt ceva personal. Fără ştri dacă nu sunt expuse într-o notă subiectivă, fără iutub pentru că majoritatea utilizatorilor de internet sunt în stare să dea un search dacă au chef să vadă filmuleţe funny şi fără însemnări în care sunt postate poze ale autorului alături de maşini, pizde proaste şi fără sticla de Jack

Însă ceea ce ma dezamăgeşte cel mai tare sunt aerele de zmardoi care sunt expuse pe bloguri. Mă enervează să citesc despre cât de proşti sunt cei cu care te-ai certat pentru că ţi-au furat sendviciul . Credeţi-mă că nu îi pasă nimănui de problemele infantile ale proaspeţilor posesori de bloguri. Toţi le avem pe ale noastre, toţi (mă rog, majoritatea) avem vieţi proprii, toţi ne certăm, ţoţi iubim şi aproape toţi avem ce fute. De asta mă enervează bloggerii haifaiv

Şi pentru că haifaiverii se recunosc de la prima afişare a blogului lor, după tema futută, linkuri care ies din pagină, poze cu ei în sidebar şi absolut nici o înclinaţie către gramatica limbii române, ei sunt uşor de evitat. Însă mai există o categorie de posesori de bloguri, ceva mai greu de depistat din prima. Ei sunt bloggerii zmardoi. Nu, nu vă închipuiţi că sunt cunoscători de cine ştie ce stil de luptă sau că măcar sunt în stare să nu fie bătuţi pe stradă din cauza frezei. Ei sunt brăndoşi doar online.

Sunt genul de oameni care au în jur de 2 unici pe zi, asta când îşi roagă prietenii să intre la el pe blog. Şi toată ziua nu au altceva mai bun de făcut decât să îi citească pe cei mari, să le dea limbuţe în comentarii, iar apoi la ei pe blog postează însemnări desăre cum a ajuns cutare blogger, despre ce căcat de blog are celălalt şi despre mutra lu’ cutare blogger

E adevărat că şi eu am avut în decursul experienţelor mele cu platormele de blogging anumite divergenţe cu Raperboy sau Zoso. Însă mie mi-a trecut după câteva luni. Am înţeles că nu are rost să te cerţi cu oamenii din blogosferă, că fiecare scrie ce vrea, atâta vreme cât e blogul lui şi că dacă nu îmi place, nu mă obligă nimeni să citesc. Însă unii tot perseverează în mizeria asta a lor cu înjuratul bloggerilor.

Pentru că asta e educaţia în România, pentru că pentru noi internet înseamă manele moca de pe oDC, haifaiv şi ascunderea identităţii şi a bunului simţ în spatele unui browser şi a unei adrese IP

Am venit azi singur spre casă. Mai devreme decât de obicei, cam la ora la care puştimea de clasele a 5-a şi a 6-a pleacă de la şcoală.

Şi fiind singur, am putut să ascult ce discutau. Erau doi agarici şi o duduie care îi punea la respect, pe principiul “Taci că eşti prost”. Am tras concluzia că toţi trei erau în clasa a 5-a C (nu m-am prins în ce şcoală, dar având în vedere faptul că s-au urcat la Şcoala Iancului, am o oarecare bănuială)

Deşi fata era genul divă răsfăţată îmbrăcată în roz şi cu agrafe cu fluturaşi în păr, cei doi băieţaşi chiar se simţeau complexaţi de personalitatea ei şi nu ziceau nimic, doar ascultau şi aprobau cu un zâmbet tâmp pe meclă.

Şi câteva mostre din înţelepciunea generaţiilor actuale de elevi în clasele gimnaziale.

A venit la mine şi mi-a zis că e oră de linişte între 2 şi 5. Cu cât tupeu trebuie să vii, că io dacă pun muzică în orele de linişte îmi bate în ţeavă (a se observa logica)

Dacă vine la mine şi zice să-i dau locul, îi zic să se ducă dracu’ în faţă că acolo sun locurile rezervate pentru boşorogi

Stăteam în faţa blocului şi mâncam seminţe. Şi vine şi-mi zice să nu mai scuip seminţte pe jos. Şi i-am zis să se ducă dracu că io scuip unde vreau, că mătură femeia de servici. Când o mătura el, atunci să-mi zică să nu mai scuip pe jos

Are un copil de vreo doi ani. Şi a trecut o dată ăla mic pe lângă mine şi mi-a zis “salut”. Şi i-am zis să nu-mi zică mie salut că n-am citit aceleaşi cărţi

Bă’ nene, unde dracu ne ducem? Şi nu am boală atât pe duduile cu aere de dive care la 12 ani ştiu s-o ia în gură după modelul Jenna Jameson, cât am pe dobitocii care le educă. Eu n-am stat cu părinţii când eram mic şi nu a fost cazul, însă mi-aş fi dorit ca dacă eram pe cale să ajung aşa să mă bată până când n-aş mai fi fost în stare să vorbesc.

Iubesc animalele. Chiar îmi plac mult, de alftfel fiind şi posesor de pisică. Însă urăsc din suflet babele frustrate iubitoarele de animale fără stăpân din jurul blocului.

Urăsc mentalitatea acelor cetăţeni care ies în faţa blocului şi ţipă cât îi ţin plămânii atunci când hinghierii vin să ridice câinii fără stăpân, sau care ascund patrupedele în casă când văd o Dacia papuc dubioasă prin spatele blocurilor.

Îi urăsc pentru că nu mi se pare normal să fii alergat într-o “Capială europeană” (că tot e la modă expresia) de o turmă de câini. Iar comportamentul ăsta violent al animalelor e alimentat de cei care îi hrănesc zi de zi în faţa blocului, căci se simt ameninţaţi atunci când intrii pe teritoriul în care primesc de mâncare

Mă deranjează îngrozitor să mă trezească haita de câini dimineaţa. Nu îmi convine nici să am un câine pe scara blocului care latră de fiecare dată când se mişcă liftul. Ma enervează să calc în tot felul de castronele şi ciolane atunci când ajung acasă la o oră la care lumina soarelui a încetat de mult să mai strălucească

Mă enervează şi să dau de câini atunci când vreau să folosesc liftul

Scuzaţi caliatea pozei, e făcută în lift cu telefonul

Şi motivul pentru care toate aceste lucruri mă enervează nu sunt acele animale nevinovate, ci aşa-zişii iubitori de animale, care deşi simt nevoia să protejeze căţeii nu îi iau în casă să le latre lor în urechi sau să calce în cacaţii de câine