DeBlog

DeBlog Company
Filed under Romania

Am fost trimis de medicul de familie la o ecografie.. deh, o dată cu înaintarea în vârstă apar și probleme de sănătate alea-alea. Ceea ce am văzut m-a dezgustat…

De câte clase ai nevoie ca să ajungi asistentă medicală? Din câte știu eu, de liceul sanitar, eventual o școală post-liceală. Ei bine, de ce toate majoritatea asistentelor dintr-o unitate medicală se poartă de parcă ar fi doctori, conferențiari, academicieni de renume modial atunci când ajungi pe mâna lor?

Aroganța specifică genului de oameni frustrați în legătură cu nivelul lor de educație e trăsătura definitorie a asistentelor din spitale. Stau și mă întreb, oare cum e posibil ca un doctor să te vadă pe hol, să te ia în cabinet și să te întrebe de sănătate (menționez că nu aveam pile la el, ci doar îi dadusem un telefon cu o seară înainte) în timp ce o muistă tânără asistentă blondă să îți zică să aștepți afară, că se duce să-și cumpere o sticlă de apă, iar apoi o să-ți introducă datele în calculator?

Cum? De ce? Pentru că frustrarea e din gros în România atunci când vine vorba de oameni mai bine pregătiți (și probabil plătiți) decât tine, iar tu ca asistentă îi ai la mână

Sper că nu am făcut pe nimeni să mă înjure datorită afluxului de însemnări privind spitalele și personalul din România

Comments (5) Posted by Deblog on Marti, Mai 13th, 2008

Filed under D-ale mele

Astăzi am fost nevoit să infrunt sistemul medical românesc România.

Începând cu plecatul cu autoturismul personal la 8:15 din Vitan şi ajunsul la policlinica de la Doamna Ghica la 10:30….

A urmat statul la coada de la medicul de familie (al cărui program începea la 8:00. La 10 a ajuns). Nu sunt genul de om bolnăvicios, deci în ultimul an am fost de cam 3 ori la medicul de familie. Şi de fiecare dată am dat de aceeaşi babă care stătea la coadă….

De cocalarul cu tricou Dolge & Gabana care zbiera la nevastă-sa să îl ducă pe fi-su afară că îl dor urechile de cât urlă, nu mai zic…

Ne-am întors, am lăsat maşina acasă şi am luat-o cu metroul. Acceptabil ce să zic…

Aaa şi am aflat că mă paşte o operaţie dubioasă la vară…

Comments (2) Posted by Deblog on Marti, Aprilie 8th, 2008