Mă trezesc, intru pe blog. Mă uit la blog. Dau publish însemnării cu antivirușii, mă mai uit puțin la blog. Mă uit la filmul dat jos de vreo o săptămână. Mai publișez o însemnare inutilă despre film…

Mă uit la desktop… mă uit la blog. Iar mă uit la desktop… blogul arată exact la fel… mai dau un refresh să verific, mă mai uit puțin la blog,mă uit la deskto și iar la blog…

Așa decurge o zi de uitat la blog și de vin inspirațional. Habar n-am despre ce aș putea să vorbesc, sau ce aș putea să publișez. Nimic, zero, vid… s-a dus dracu inspirația

…. Lamer…

Am fost ok cu tăietura, momentul de extremă tensiune din operaţia ce avea să mă facă de râs în faţa personalului medical de la Grigore Alexandrescu, fiind montarea branulei în partea opusă palmei mele, când au avut probleme cu nimeritul venei din cauza tremuratului. În rest nu mi-a fost extrem de frică sau ceva.

Nici după ce m-au dus pe masa de operaţie n-am conştientizat mare lucru, m-am uitat în bec, şi în sus la monitorul ăla (ala care face bip-bip simultan cu pulsul) apoi mi-au pus masca pe mutră, am tras vreo 3 guri de gaz şi s-a rupt filmul. Per total nu mi-au tremurat chiloţii aproape deloc.

Însă mâine trebuie să merg la scos firele şi chiar îmi e frică. Adica.. e ca şi cum te-ar coase pe viu. Până la urmă trage nişte aţe prin pielea ta, care întâmplător mai are şi o incizie în zona respectivă. Mi se pare destul de dureros.

Şi cred că e pentru prima oară în viaţă când recunosc că mi-e frică deo chestie minoră (în comparaţie cu operaţia).. lamer!!