DeBlog

Pe Marian toată lumea îl strigă simplu, după numele mic. Aşa îl strigau părinţii lui, aşa îl strigă băieţii din cartier când ajung în faţa blocului lui.

Şi ca un adevărat băiat, Marian nu iese la geam. El iese pe uşă, îşi aprinde o ţigară cu care se urcă în lift şi coboară. În timp ce deschide uşa de la scara blocului, Marian bagă senzual mâna pe sub maieu şi avansează încet până ce buricele degetelor îi ating buricul. Cu ţigara ţinută în colţul gurii cu ajutorul dinţilor şi cu mâna stângă pe sub maieu, marian coboară încet scările şi salută: Ce faceţi bă! Oarecum simultan cu zgomotul de măsele supte, căci acum ţigara stă în mâna dreaptă.

Băieţii de jos îl salută şi ei pe Marian care îşi pune mâinile în şold, îşi arcuieşte coloana vertebrală posterior şi aşteaptă să audă ce au ceilalţi de spus. Discrusul băieţilor din cartier începe cam aşa: Băi Mariane, ştii că am fost băieţi finuţi tot timpu’, rezolvă-ne şi pe noi cu…

După ce îi ascultă, Marian lasă uşor capul în pământ, gândeşte o secundă şi dă verdictul: Stai să-l sun pe … că ştiam că are nevoie. Marian scoate telefonul, se întoarce şi se îndepărtează încet de cei doi. Vorbeşte ceva la telefon, închide, se întoarce la băieţii din cartier. Marian scoate un sul de bancnote făcute sul şi legate cu un elastic, le dă câteva celor doi. Cei doi la rândul lor scot ceva din buzunar, îi dau lu’ Marian şi zic sarumâna şefule!

Marian a terminat ţigara şi intră în scara blocului la răcoare. Băieţii din cartier îşi văd de treburile lor.

Nu ştiţi despre cine vorbesc? Nu cred, toţi cunoaşteţi un combinator şi sunt peste 50% şanse să îl cheme Marian