Nu stiu cum, insa profesorii din tara asta par sa aceepte orice mizerie li se serveste, iar cand vine vorba sa protesteze pentru drepturile lor se comporta precum o grasa virgina care ar accepta orice. Fie-mi iertata analogia, insa eu nu pot sa numesc altfel decizia sindicatelor de a accepta oferta guvernului care practic le zicea “muie ba! va facem cum vreti si voi inghititi”
Greva sau nu, teze sau nu, cui ii pasa?
S-a facut gura ca marti, cand ar fi trebuit sa se dea tezele unice profesorii ar fi vrut sa boicoteze respectivele examene. Stupoare: dupa niste promisiuni absolut la misto, s-a hotarat anularea protestului. De pe site-ul realitatea citez promisiunile care li s-au facut profesorilor:
- constituirea, în cursul lunii mai a unei comisii de monitorizare pentru a evalua modul în care s-au realizat cheltuielile de investiţii în educaţie
- definitivarea principiilor şi calendarului privind descentralizarea
- menţinerea titularizării în sistemul naţional de învăţământ şi în viitoarele legi ale educaţiei
- preluarea în corpul legii salarizării unitare a unui model europane de ierarhizare a categoriilor de bugetari
- proiectele şi programele de cercetare aflate în derulare se continuă prin alocarea corespunzătoare a creditelor bugetare aprobateşi prin utilizarea creditelor de angajament
- Ministerul Educaţiei şi partenerii sociali vor începe dezbaterile pe legile învăţământului la data de 15 mai 2009
- asigurarea finanţării pentru anul şcolar 2008-2009 a numărului de beneficiari ai bursei “Bani de liceu”
Adica (sa-mi fie scuzata si expresia asta) fix pula! N-au protestat, n-au obtinut banii pe care ii revendica in baza legii ci doar au pus botu la o caterinca ieftina. Toate astea in timp ce teza a fost data peste cap, spre disperarea celor de clasa a 7-a si a 8-a care au stat in fata televizoarelor cu o seara inainte
Sa particip sau nu?
Cam asta ar fi intrebarea pe care mi-as pune-o daca as fi profesor. Adica, daca as stii ca sunt suficient de idiot incat sa ii votez pe cei care in campania electorala au promis mariri salariale, probabil ca mi-ar fi rusine sa ies in strada si sa protestez, dar chiar si asa cred ca mi-as calca pe inima pentru ca rusinea nu tine de foame.
Pe de alta parte mai e mentalitatea comunista adoptata de multi profesori care nu se duc la greva pentru ca oricum sunt altii care protesteaza, iar daca e sa primeasca ceva, vor primi si ei fara sa stea in soare si sa urle.
Si totusi, oare ce exemplu dai unor copii care aud la televizor ca va fi greva, iar tu ii chemi la scoala pentru ca te simti mai cu musca pe caciula…
Mi-ar fi rusine!
Mi-ar fi rusine sa fiu profesor. Pentru ca profesorii nu sunt in stare sa isi ceara drepturile. Pentru ca liderii sindicali bat campii cu gratie. Pentru ca apar la televizor si spui ca n-ai nimic cu elevii; pai faptul ca le faci rau stabilind o greva in ziua tezelor cu subiect unic nu demontreaza ca ai ceva cu ei? Mi-ar fi rusine sa fiu profesor pentru ca niciodata nu au fost in stare sa obtina nimic si pentru ca au fost calcati in picioare la orice incercare de protest de vreo 15 ani incoace.
Si cel mai mult mi-ar fi rusine sa fiu profesor pentru ca prin anularea grevei au dat dovada de lipsa de onoare. Atunci cand zici ceva, il faci nu te razgandesti in schimbul unor cacaturi pe care ti le servesc unii impachetate frumos si cu fundita.


Posted in
Tags: 


A fost o porcărie tentativa asta de protest …
mare adevar ai spus… e de tot rahatul ce s-a intamplat si se mai intampla inca…
trist dar adevarat!
Ai dreptate, nici nu stiu ce sa zic, cand la noi la scoala directorul isi aduce pilele, are masina ultimul racnet, iar seful de sindicat , fante batran, scapa de proces dupa ce se culca cu minore