DeBlogÎncă minor

Mă pregăteam azi să pun la statusul de pe iuhuu messenger ceva de genul “băi, ce-mi place viaţa mea”, da am stat mai bine să mă gândesc şi parcă n-avea sens să spun aşa ceva , că oricât de mult te-ar durea în pulă şi oricât de mult ai avea pe cineva s-o frece ca să nu te mai doară, nu poate fi chiar 100% mişto… că pana mea, aşa e în tenis!

Mai ştiţi întrebarea aia stupidă, imbecilă, derutantă şi traumatizantă din copilărie pe care ti-o puneau nişte indivizi cu aere de interesanţi şi mega-inteligenţi: Tu pe cine iubeşti mai mult, pe mama sau pe tata? Evident că nu ai cum să uiţi chestia asta şi bineînţeles că răspunsul de pe vremea aia era favorabil părintelui care nu te obliga să mănânci pasta aia oribilă cu aspect verzui şi care nu te trimitea la culcare că e oră de somn.

Normal că între timp am crescut şi ne-am dat seama că şi mama şi tata sunt de fapt nişte oameni cât se poate de normali, ba poate chiar mai naşpa decât ceilalţi oameni normali care se perindă prin jurul tău în timp ce tu creşti. Iniţial, probabil că eşti deziluzionat când vezi că mama nu e chiar maica tereza iar tata nu e chiar tot timpul acolo să îi bată p-ăia care se iau de tine, dar treci peste astea şi realizezi că e cazul să depinzi din ce în ce mai puţin de părinţi, încerci să intrii într-un grup, să îţi faci prieteni (care de cele mai multe ori sunt nişte teribilişti drogaţi) şi să încerci să îţi continui viaţa fără mama şi tata

Dar totuşi există momente în care realizezi că părinţii care te-au crescut cum au putut şi cum s-au priceput, sunt chiar mai rău decât ai fi crezut. Şi atunci eu pe cine pula mea aleg, pe mama sau pe tata?