Cei mai şoferi dintre şoferi
Monday, 4 August 2008, 10:08 | FotoÎn topul îmbecililor de pe şosea pe primul loc sunt şoferii piloţii de Logan, regii absoluţi ai şoselelor (cunoscuţi de publicul larg drept şoferi de maxi-taxi şi taximetrişti), iar apoi şoferii prahoveni
Să ne imaginăm următoarea situaţie: Undeva pe lângă Vălenii de Munte, pe un drum cu o bandă pe sens, un conducător de Dacia Nova cu număr de PH vrea să bage maşina într-o curte de pe partea stângă. În spatele lui o gagică cu un Volkswagen Polo, iar în spatele tipei conducătorii de Aveo bucureşteni. Evident că prahoveanul a oprit fix pe mijlocul benzii ca să aştepte să treacă coloana de pe sensul celălat şi să poată intra în curte. Gagica cu Polo-ul a luat-o jumate prin şanţ şi l-a depăşit pe dobitoc, claxonându-l să se dea dracului mai spre axa drumului ca să treacă şi cei care vin din spate. Atâta i-a trebuit prahoveanului: să-l claxoneze fix la el în sat, rănindu-i orgoliul de şofer.
Dobitocul cu Dacia a pornit în urmărirea tipei cu Polo, ca să îi arate că el e şmecher şi că la el în sat conduce cum vrea. Eu şi taică-miu, simţindu-ne smardoi, am luat-o după ăla, în cazul în care gagica se pierde cu firea şi opreşte sau mai rău, se dă jos din maşină. Şi aşa cu 110 în localitate vreo doi kilometri. N-a fost cazul, pentru că tipa a făcut la stânga şi a trecut peste o cale ferată. Imbecilul cu Dacia n-a mai fost în stare să ia curba şi s-a oprit într-un stâlp metalic al CFR-ului. Am oprit, l-am aplaudat, i-am făcut şi două poze şi am mers mai departe. Probabil ne-ar fi urmărit şi pe noi, dar din păcate n-a mai avut cu ce
Imbecilul e ăla cu tricoul albastru în dungi [click pe imagine pentru mărire]


Eşti meseriaş, şi tu, şi tatăl tău! :)
Aţi fost cavaleri (bine, tu ai spus că vă simţeaţi smardoi) că aţi vrut să o apăraţi pe domnişoara. Iar cel care s-a luat după ea, era fenomenal de prost.
Ma, ideea era mai mult de fun sa vedem de ce e in stare dobitocul, dar taica-miu nu se da in laturi de la chestii d-astea si nici eu nu sunt chiar popandău in caz de smardoială
chiar…astia cu Dacia Logan au astfel de porniri :))…am remarcat si eu!!! :)
Foarte amuzant! N-am mai ras asa de foarte mult timp! Omu’ chiar isi merita soarta! :)) :)) :))
adevarat..de obicei astia cu logan au porniti d’astea.toti taranii cu dacia 1300 au vandut pamantu’ si au luat loganu :))…serios, ia ganditi-va ;)
si ink cv, PH la volan = dezastru . nu am nimic nici cu judetul nici cu oamenii, dar snt praf.ii feresti in trafic k p nijte copii mici. total paraleli cu volanu’ !!
Lol…tare omule…Apropo imi place ceea ce scrii pe blog.Tine’o tot asa ;)
Merci!