
Pentru că sunt elev mi se întâmplă adesea să mă lovesc de lucruri cu care nu sunt de acord. Și pentru că sunt genul de om cu gura mare, care știe să găsească găuri într-un sistem, dar care nu e în stare să găsească soluții pentru respectivele probleme, simt nevoia să vorbesc despre o regulă de ordine interioară, care nu exista numai în liceul meu, ci (probabil) în toate unitățile de învățământ din România
Este interzisă folosirea telefoanelor mobile, a aparatelor foto sau a camerelor de filmat în incinta unității de învățământ
De ce?!!?! De ce anume nu ai voie să filmezi la școală? De ce, în calitate de elev ți se scad două puncte la purtare pentru că ai avut îndrăzneala să folosești camera telefonului personal?
De ce se iau măsuri drastice în momentul în care cineva filmează ceva pentru uz personal, fără să faca înregistrarea publică şi fără să fi văzut măcar cineva înrgistrarea?
De ce nu se iau de exemplu haifaivurile la rând şi cine e prins cu fotografii în incinta şcolii să suporte consecinţele? Sau de ce nu se ia youtube-ul la rând? Pentru că de fapt nu îi pasă nimănui
Pentru că dobitocul de elev nu o să filmeze niciodată cât de bine predă profa de mate, ci cum dă un coleg foc coşului de gunoi sau ce vraişte iese în timpul orei de… hmm mai bine nu zic. Pentru ca în cazul în care acea înregistrare ajunge prin presă să aibă motiv să-l pedepsească pe cel care a filmat, în loc să ia măsuri pentru oprirea fenomenului filmat. Pentru că preferă să ascundă gunoiul sub preş… pentru că asta e sistemul, pentru că asta e România
Pentru că le e frică!!
Tags: regulament, scoală
Daca ti-a placut aceasta insemnare te poti abona la feedul meu RSS
Te rog completeaza formularul de mai jos
Intai de toate sa ia la puricat haifaivurile pitipoancelor si dupa sa-ti interzica sa pozezi holul liceului.
Apropo de haicinci,poate n-ai aflat
http://www.cotidianul.ro/dealerii_de_cocalari_si_pitipoance-47157.html
Cand au nevoie de stiri ii ridicam in slavi… cand nu, bloggerii sunt niste agarici onanisti, nu?
Sa ma mai scuteasca si cotidianul cu stiri d-astea de doi lei