DeBlogÎncă minor

Jur că aș da o bere orcui mă poate scoate din impas.

• Aș da o bere orcui îmi poate spune la ce o să mă ajute pe mine în viitor faptul că știu ce e aia o limită a unui șir (nu știu, dar vorbeam ipotetic)
• Aș da o bere orcui s-ar încumeta să îmi dea jos ciocul neras de o săptămână. Se întrevede o iritație gravă alături de niște tăieturi mișto
• Aș da o bere și celui care îmi zice un subiect interesant de dezbătut pe blog, acum repede cât am chef
• Aș da o bere cui s-ar duce să îmi cumpere o bere pe frigul ăsta…
• Aș da o bere celor de la RADET dacă ar fi suficient de drăguți încât să dea drumu la apa caldă în seara asta…

Altora le e silă să iasă din casă pentru că nu suportă umbrela și pentru că au moacă de retardați cu o glugă în cap…

Plus că dacă mă uit pe geam, imaginea îmi taie tot cheful…

Deja încep să mă simt complexat de fiecare dată când ies în societate. Mă uit în jur şi orice aş face, rezultatul e acelaşi: majoritatea indivizilor din jurul meu, indiferent de vârstă, sex sau categorie socială trebuie să aibă o pereche de căști în urechi. Singura mea întrebare este de ce?

Oare chiar nu mai putem trăi fără muzică? Mai mult, nu mai putem merge pe stradă fără un player la care să zdrăngăne ceva. De ce trebuie să transformăm ceva atât de banal ca ascultatul muzicii într-o filozofenie care să scoată în evidență cât de stilați și de “la modă” suntem. De fiecare dată trebuie să scoatem zdrăngăniciul, fie el iPod-ul, MP3-ul sau telefonul, să descurcăm tacticos firele, să pornim zdrăngăniciul, să alegem melodia, iar apoi cu o mișcare [...] Citeste mai departe

Hai să pornim o campanie de genul Donaţi o pâlnie pentru Pepsi! Nu de alta, dar poate aşa n-o să ţi se mai lipească sticla de maşină, haine sau palme…
Muiţă lu’ Anglel Iordănescu şi a ceiluilalt bulangiu de pe afişe pe care nu am reţinut cum îl cheamă. Nu poţi să ieşi din Bucureşti fără să le vezi mutrele fericite
Cât de cretin trebuie să fii ca reporter, încât să filmezi nişte oameni care au supravieţuit unei explozii în mină, dar sunt intubaţi, arşi şi inconştienţi? Chiar e atât de importantă audienţa aia? Tot ce pot să îmi doresc e să îi filmeze Diaconescu la înmormântare, iar copiii lor să stea în faţa TV-ului
Cât de distrus trebuie să fii ca atunci când vii seara acasă, iar taică-tu te întreabă dacă [...] Citeste mai departe

Eu chiar mă lovesc din ce în ce mai des de problema alegerilor pe care urmează să le fac vis-a-vis de ceea ce vreau să ajung în viaţă. Indiefrent că e vorba de alegerea facultăţii, sau dacă o să mă duc la o facultate şi până la meserie, nevastă, casă şi maşină. Problema mea e că nu prea ai de unde să te inspiri în deciziile astea, decât în cazul în care te laşi dus de val şi faci ceea ce face majoritatea: Se duce la ASE sau la cine ştie ce facultate, cât mai aproape de locurile trendy

Iar acum îmi exprim ideea genială: Cum ar fi să existe nişte teste psihologice şi de aptitudini identice pentru absolut toţi elevii, care să fie analizate de cineva de specialitate, iar [...] Citeste mai departe

Nu ştiu de ce, dar mie îmi e frică să mă afirm când vine vorba de purtat războaie inutile.

Despre ce e vorba? Despre faza cu greva din liceul meu. Am scris pe blog despre ea în termeni decenţi zic eu şi mi-am exprimat pur şi simplu opinia vis-a-vis de eveniment. În ansamblu o tâmpenie destul de originală, care a adus zâmbetul pe buze câtorva sute de elevi din clasele a 9-a şi a 10-a pentru că au scăpat de o zi de şcoală. Dar cam atât. Pentru că nu pune directorul mâna să monteze ţeava de gaz şi pentru că nici nu sunt banii lui pe care îi administrează cum vrea (şi fie vorba între noi, am intrat zilele trecute în biroul directorului şi nu e chiar aşa de [...] Citeste mai departe